Istorie si taina la Muntele Athos – Vasile Andru

La Sfantul Munte Athos timpul pare incremenit.

Nimic nu se schimba in randuiala locului.

Nimic nu se schimba in rituri si ritmuri interioare, de secole…

E sarbatoare. Incepem o noua sapta­mana pe Sfantul Munte. Inainte de ora 3 dimineata, bate toaca.

Urmeaza o simfonie de clopote.

Te scoli intr-o stare de trezie completa, de slavire.

Viata se innoieste toata.

Clo­potul este un generator de viitor bun.

Dangatele rup lega­turile somnului, ale taranei, imbuneaza pe toata lumea, intrezaresti ca-n fiinta este o zare de supra-fiinta.

Aceasta mi-a ramas in amintire, mult timp dupa Athos, si acum cand scriu: bucuria de a te trezi, de a te naste pe un pamant al slavei.

Imi aminteam cum tatal lui Montaigne il trezea pe el in muzici, cand era copil, ca inima sa i se inalte si viata sa ii apara frumoasa.

Dar aici este mai mult decat un artificiu pedagogic: aici este inceputul unui dialog cu cerul, sensibilizarea legaturii intre profunzimi umane si ceruri; clopotul, „glasul exterior al bisericii”, actualizeaza o amintire adamica.

La Athos am simtit mai intens bu­curia locului exceptional; dar am simtit si urgenta lucrarii noastre. Orice saptamana care trece, orice saptamana traita lumeste, imi pare acut si dureros una furata vesniciei.