In pat cu pacatul / De mana cu ispita – J. M. Darhower

Volumul 1 – „In pat cu pacatul”

Ignazio Vitale nu este un om bun.

Imi dau seama de cum il vad, simt pericolul care il înconjoară. Are un fel aparte de a se impune, de a prelua controlul, de a ști la ce mă gândesc înainte s-o fac măcar.

Este tulburător și ispititor, înspăimântător și fatal. Este tot ce mi-am dorit vreodată, dar ultimul lucru de care am nevoie. O obsesie.

Nu-i ia mult să mă atragă în pânza lui, să mă farmece în pat și să mă ademenească în viața lui, o viață despre care nu am știut nimic până nu a fost prea târziu. Are secretele lui, niște secrete pe care nu le pot înțelege și care mă împiedică să plec, indiferent de cât de mult îl implor să-mi dea drumul. Câteodată are o privire pe cât de întunecată și de înfricoșătoare, pe atât de captivantă. Este un monstru cu un chip frumos. Dar ce descopăr dincolo de aparențe schimbă totul.

Vreau să îl urăsc. Câteodată o fac.

Dar asta nu mă împiedică să-l și iubesc.

Volumul 2 – „De mână cu ispita”

Abține-te să spui ceva ce nu crezi…

Este o idee simplă, pe care am rostit-o de nenumărate ori, dar pe care oamenii nu par să o înțeleagă. Ar trebui să alegi cu grijă fiecare silabă, pentru că nu știi niciodată când cineva se așteaptă să te ții de cuvânt.

Cineva ca mine.

Eu nu sunt un om bun. Nu sunt, știu asta. Am destul întuneric în mine ca să alung din lume orice urmă de lumină. Dar e o rază de lumină pe care n-aș putea-o răni niciodată, una pe care n-aș putea s-o sting.

Karissa.

Crede că sunt un monstru, și poate că sunt. O neliniștesc prin atingerile mele, îmi face plăcere să îi torturez sufletul. Dar nu sunt singurul. Lumea e plină de monștri, iar eu nu sunt cel mai periculos dintre ei.

Nici măcar pe aproape…

Dumnezeu să mă ajute, o iubesc!

Și Dumnezeu să-i ajute și pe cei care încearcă să mi-o ia.