La finalul celui de-al Doilea Razboi Mondial, dupa infrangerea Germaniei naziste, Marianne von Lingenfels se intoarce la castelul candva impunator al familiei sotului ei, ajuns aproape o ruina.
Vaduva a unui luptator din miscarea de rezistenta, ucis dupa atentatul esuat impotriva lui Hitler, din 20 iulie 1944, Marianne este hotarata sa respecte promisiunea facuta curajosilor complotisti, aceea de a le gasi si proteja sotiile, vaduve ale altor luptatori.
Primul salvat este Martin, fiul in varsta de sase ani al celui mai bun prieten din copilarie al lui Marianne.
De la centrul de reeducare nazist, cei doi pleaca intr-o calatorie prin tara devastata de razboi spre Berlin, unde o regasesc pe mama lui Martin, frumoasa si naiva Benita, cazuta in mainile soldatilor sovietici.
Apoi o identifica pe Ania, vaduva altui complotist, care isi ducea zilele impreuna cu cei doi baieti ai ei intr-un lagar unde se adaposteau milioane de refugiati dezradacinati.
Hotarata sa incropeasca o familie din ramasitele miscarii de rezistenta a sotului ei, Marianne descopera curand ca viziunea ei in alb si negru asupra lumii, ghidata de inaltele principii morale ale unor privilegii pierdute, este subminata de complexitatea vietii, de secrete si pasiuni intunecate care ameninta sa le desparta pe cele trei femei.
Prin combinatia de introspectie sociala si atmosfera de epoca, Vaduvele de la castel reprezinta un portret dramatic si, in acelasi timp, nuantat al razboiului si al consecintelor acestuia, explorand tema supravietuirii, a iubirii si, in final, a iertarii care urmeaza dupa o viata plina de dificultati.
Reviews
There are no reviews yet.