Trenul de la Erlingen sau metamorfoza lui Dumnezeu – Boualem Sansal

£8.95

Erlingen este un orasel elegant, fief al inaltei burghezii germane, in care locuieste Ute von Ebert, ultima mostenitoare a unui puternic imperiu financiar.
In corespondenta cu fiica ei Hannah, aflata la Londra, pe un ton neconventional si sarcastic, Ute o tine la curent cu ceea ce se intampla in orasul aflat sub asediul unor invadatori misteriosi – „Slujitorii universali“ –, care au decis ca intreaga lume sa se supuna zeului lor.
Populatia asteapta cu nerabdare sa fie evacuata de un ipotetic tren salvator care nu mai soseste.
Povestea pare a fi creatia lui Elisabeth Potier, o profesoara pensionara pariziana care, victima a atentatului de la Bataclan, iese din coma si, sub aceasta noua identitate, incearca sa semnaleze astfel dezastrul produs de raspandirea unei religii sectare.
Este greu sa gasesti titlul potrivit. La inceput m-am gandit la Metamorfoza lui Dumnezeu. Era prea pompos si ma deranja. Apoi m-am hotarat pentru Trenul de Erlingen. Prea prozaic, si el ma deranja. Impreuna insa se potrivesc. Faptul ca Erlingen duce cu gandul la Germania, iar trenul, la Shoah pune, intr-un fel, problema lui Dumnezeu si a responsabilitatii aces­tuia. Iar asta rezuma bine cartea. […] Romanul meu critica totul, islamismul, mondializarea, capitalismul, politica de tergiversare, cultivarea fricii, ignoranta etc., pe scurt, tot ceea ce pune omul in situatii de inferioritate si il impinge sa astepte ajutorul de la altcineva, in loc sa si-l dea singur. Prima ratiune a vietii este de a te apara si de a-ti apara libertatea. — Boualem Sansal

3 in stock

£8.95

3 in stock

Add to cart
Buy Now

Editie: Necartonata

Editura: Humanitas

Autor: Boualem Sansal

Format: 200 x130

Nr de pagini: 256

An aparitie: 2020

 

Weight 273 g

Reviews

There are no reviews yet.

Be the first to review “Trenul de la Erlingen sau metamorfoza lui Dumnezeu – Boualem Sansal”

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Shipping Details

  • We accept payments by PayPal and all major credit and debit cards.
  • We can only cancel an order if it hasn’t yet been shipped. Usually, the orders are processed within a matter of hours, so this limits our ability to cancel out order before this time. If the current order is places by mistake, please let us know as soon as possible and we will try and resolve the issue.
  • We are happy to refund only if a product if it is defective, within 14 days of purchase or upon the return of your product, or offer a partial refund. The return postage is going to be paid by the customer.
  • Please note, if you are requesting a refund based on an issue with the condition, we kindly ask to you provide a photo of in order for us to best advise a suitable resolution.
Shipping By Weight Cost
Royal Mail Up to 500 grams • Royal Mail 1st class signed for – £3.79 • Royal Mail 2nd class signed for £3.39 • Royal Mail 1st class not signed for - £2.39 • Royal Mail 2nd class not signed for - £2.30
Royal Mail Upto 2KGs • Royal Mail 1st Class signed for – £6.47 • Royal Mail 2nd Class signed for – £4 • Royal Mail 2nd Class not signed for – £3 • Royal Mail 1st class not signed for – £5.74
Royal Mail More than 2 kg £6.5 Flat Rate
Royal Mail - FREE Delivery for Orders over £40
 
Need Help?