Calatorii in centrul gandirii – Alexandru Vlad Ciurea

£10.65

Calatorii in centrul gandirii, editia a doua, de Alexandru Vlad Ciurea  este o carte-interviu in care medicul, dar si omul se dezvaluie. Aflam despre copilarie, scoala si facultate, despre valorile in care a fost educat. Sunt relatate intamplari interesante pentru cititor, care altfel nu ar putea fi cunoscute. Este dezbatuta situatia neurochirurgiei romanesti, din perioada comunista pana astazi, precum si cea a sistemului de sanatate.

Un loc aparte il ocupa, in carte, povestile despre viata, suferinta si vindecare spuse de pacienti. In final, gasim articole de opinie, de analiza politica si sociala, iar alte cateva texte reflecta pasiunea profesorului pentru istorie.

In timpul operatiei, neurochirurgul se simte foarte singur…

Acesta este motivul pentru care, inainte de operatie si in timpul operatiei, ma rog lui Dumnezeu.
Transmit astfel pacientului incredere si sanatate, iar la iesirea din sala ma inchin din nou.
Eu cred ca Dumnezeu este in creierul omului. Sau exista o legatura spirituala intre creier si Divinitate.  
Iar pentru a interveni cu succes pe creier, nu ma pot ruga altcuiva decat lui Dumnezeu. – Prof. Univ. Dr. MSc. Multi.hc Alexandru Vlad Ciurea

1 in stock

£10.65

1 in stock

Add to cart
Buy Now

Editie: Necartonata

Editura: Minerva

Autor: Alexandru Vlad Ciurea

Nr de pagini: 320

Format : 200 x 130

An aparitie: 2019

 

Weight 299 g

Reviews

There are no reviews yet.

Be the first to review “Calatorii in centrul gandirii – Alexandru Vlad Ciurea”

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Shipping Details

  • We accept payments by PayPal and all major credit and debit cards.
  • We can only cancel an order if it hasn’t yet been shipped. Usually, the orders are processed within a matter of hours, so this limits our ability to cancel out order before this time. If the current order is places by mistake, please let us know as soon as possible and we will try and resolve the issue.
  • We are happy to refund only if a product if it is defective, within 14 days of purchase or upon the return of your product, or offer a partial refund. The return postage is going to be paid by the customer.
  • Please note, if you are requesting a refund based on an issue with the condition, we kindly ask to you provide a photo of in order for us to best advise a suitable resolution.
Shipping By Weight Cost
Royal Mail Up to 500 grams • Royal Mail 1st class signed for – £3.79 • Royal Mail 2nd class signed for £3.39 • Royal Mail 1st class not signed for - £2.39 • Royal Mail 2nd class not signed for - £2.30
Royal Mail Upto 2KGs • Royal Mail 1st Class signed for – £6.47 • Royal Mail 2nd Class signed for – £4 • Royal Mail 2nd Class not signed for – £3 • Royal Mail 1st class not signed for – £5.74
Royal Mail More than 2 kg £6.5 Flat Rate
Royal Mail - FREE Delivery for Orders over £40
 
Need Help?